Pregătirea controversată a lui Max pentru serbarea de finalul clasei a II-a
Lasă un comentariuCum spuneam in postarea anterioara, revin cu impresii despre scoala traditionala.
Azi, Max ma someaza ca el trebuie sa duca la scoala 130 de lei pentru dansuri, si ca e urgent. L-am intrebat si eu in ce consta urgenta si despre ce dansuri este vorba. “Pai tata, nu ti-am spus ca facem dansuri in loc de sport”, imi spune el revoltat ca eu nu mai tin minte faptul ca imi spusese acum vreo doua saptamani ca la ora de sport in loc de sport, cu doamna de sport, fac dansuri cu un instructor, cam zapacit, care de fiecare data schimba ceva din ceea ce ii invatase la ora anterioara. Dupa o saptamana de cand au inceput sa fac dansuri in loc de sport, Max vine imi spusese ca de fapt fac pregatiri pentru sebarea de final de an scolar. Mi-a parut cam straniu, dar am zis, ei si ce daca fac dansuri in loc de sport. Important este sa faca miscare si, daca cu aceasta ocazie, impusca doi iepuri de o data, se pregatesc si pentru serbare si mai fac si miscare, foarte bine.
Azi insa, am aflat ca ora de sport in care fac dansuri pregatitoare pentru serbare de fapt costa 130 de lei/elev, patiti “la negru”, adica 130 lei/elev ori 29 de elevi, pentru 18-20 de ore de curs de dans, culmea, facute in timpul programul oficial de studiu. Am fost de-a dreptul revoltat si de suma, dar ma ale de faptul ca fara sa fim anuntati, fara sa ni se ceara acrodul, doamna invatataoare angajeaza un instructor extern, pe banii nostri, la pretul stabilit de dansa, ca sa faca pregatire pentru serbarea care ar fi trebuit sa o pregateasca dansa.
Crezand ca Max poate fabuleaza (desi nu are obiceiul), i-am trimis o scrisoare doamnei invatatoare Folteanu cerandu-o, pe un ton civilizat, lamuriri si, in acelasi timp, am trimis un eMail tuturor parintilor de la clasa ca sa-i informez despre starea mea de nedumerire dornica de lamuriri transmisa doamnei invatatoare. Au trecut 2 zile si inca nu am primit nici un raspuns, nici macar verbal, dar in aceeasi zi Max a fost interpelat de catre doamna director Barbu, spunandu-i ca sa-l anunte pe tata sa treace numaidecat pe la dansa, in caz contrar nu-l va mai primi la scoala. Va spun cu alta ocazie ce am discutat cu doamna director Victoria Barbu.
Max de la Step by Step la Traditional
După multe ezitări am decis să-l iau pe Max cu mine/noi în Bucureşti şi să-l dau la o şcoală tradiţională, o şcoală publică, una dintre cele mai bune din Bucureşti, Şcoala nr.11 Heliade Rădulescu.
Adaptarea lui Max a fost surprinzător de rapidă, încât la 6 săptămani de la prima zi în şcoala tradiţională a participat la concursul de matematică “Euclid”, un concurs destul de dificil, unde s-a descurcat mai mult decât onorabil, obţinând 74 de punct din 100. Pentru el care nu a fost antrenat într-un sistem cometitiv, şcoala la step by step fiind mai mult un loc de bună dispoziţie decât de muncă şi caznă, 74 de puncte ar putea fi apreciat drept o performanţă pentru sistemul standardizat de evaluare.
În rest, n-aş spune ca sistemul tradiţional este prea grozav în comparaţie cu step by step, şcoala tradiţionala dând dovadă de mută rigiditate, de reacţii predefinite, de gândire în şablon, marcată de prejudecaţi şi relativă intolerantă pentru o şcoala de elită cum se doreşte a fi Şcoala Nr.11. Nu mai vorbesc de ofertele comerciale de tot felul cu care sunt asaltaţi zilnic copiii de la Scoala 11, de parca scoala ar fi mai degraba un bazar decat un sanctuar al educatiei. Sigur, ca unele oferte de produse si servicii sunt utile si dezirabile, dar ofertarea este facuta intr-un mod haotic si lipsit de control, ofertanti de tot felul (cursuri de dans, de tenis, de fotografii personalizate, de gazete matematice, de povesti pentru copii etc) dand pur si simplu buzna in clasa in timpul orelor. Cu toate acestea, invatatoare, spre surpinderea mea, reuseste in cele 40 de minute ale fiecarei lectii, sa le transfer un volum important de cunostinte (mate si romana in special) si daca lucrezi si acasa sustinut cu copilul, acesta obtine calificative bune si foarte bune.
Voi mai reveni cu detalii despre scoala lui Max, pentru ca este un subiect care ma framanta si preocupa, poate mai mult decat ar trebui.
Moldova ne doare. Sau nu?
Din lipsa de timp şi poate de inspiraţie sau de dezgust faţă de tot acest spectacol al derizoriului în care ne ducem viaţa zi de zi, în speranţa că poate se întâmplă o minune şi conducătorii noştri prind curaj şi iau taurul de coarne şi iau măsurile necesare pentru a repune ţara asta pe o direcţie, pe cât posibil ascendentă, în ultimul timp n-am mai avut pofta şi inspiraţia să scriu şi cu atat mi puţin să public. În această seară răsfoind în viteză site-urile de ştiri şi opinii, mi-a atras atenţia un articol al lui Mihai Goţiu, care relevează excelent cât de ancoraţi suntem în preocupările noastre mărunte şi meschine şi cât de lipsiţi de preocupări temeinice suntem. Suntem mai mereu cu gândul la burtica noastră, la evenimentele de can-can şi uităm de mizele cu adevărat importante care ne-ar putea defini ca indivizi şi ca naţiune. Iată mai jos articolul lui Mihai Goţiu care radiograiază atât de bine starea noastră :
“Modova ne doare. Sau nu?”
“Da, avem problemele noastre. Avem propria criză. Economică și politică. Propriile dureri de cap. Și propriile exerciții de supraviețuire. Dar asta tot nu explică dezinteresul general din ultimele zile. În care am avut ocazia să citim și să vedem mai multe știri și reportaje despre bombardamentele din Coreea ori despre scandalul cu prostituate de la Summitul NATO de la Lisabona, decât despre alegerile din Republica Moldova.
Neagu Djuvara sugera, în urmă cu o săptămână, că unirea cu Basarabia ar putea fi idealul național al unei generații. Din păcate idealul național al actualei generații e reprezentat de propria burtică. La care se adaugă tot felul de cauze derizorii ”cu și fără Iliescu”, ”cu și fără Băsescu”. Moldova a dispărut cu totul din discursul public la doar câteva săptămâni după aprilie 2009. Cel mai probabil, 90% dintre românii de dincoace de Prut habar nu au că în Republica Moldova au loc alegeri duminică. Iar unora probabil că nici nu le pasă. Politicienii autohtoni se fac că plouă. Știu că e un subiect care nu le-ar aduce voturi. Dimpotrivă, ar putea naște reacții negative de genul ”păi de Moldova ne arde nouă acum?”. Iar instituțiile media calculează cinic rating-ul: bombele coreene sunt mai ”spectaculoase”, prostituatele din Portugalia, mai ”incitante”.
Această nepăsare e mai mult decât nefirească. Și condamnabilă. E semnul unei națiuni în disoluție. A lipsei de viziune. A lehamitei generalizate. Și gustul cel mai amar vine de la faptul că, dincolo de Prut, mai sunt încă destui români care privesc înspre România cu speranță. Însă românilor ”de dincoace” le e frică. Le e frică și să se gândească la faptul că, la un moment dat, peste 5 ani, peste 10 ori peste 20 ani, România ar putea să fie, din nou, una singură. “
Sursa: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/moldova-ne-doare-sau-nu-55636.html
